Turnu Măgurele: 12 gospodării afectate și patru străzi inundate, în urma precipitațiilor căzute zilele trecute

28 de localităţi din 14 judeţe au fost afectate de ploile căzute în ultima perioadă, se artă într-un comunicat al IGSU. În urma precipitațiilor abundente şi a viiturilor formate din cauza cantităţilor mari de apă, au fost inundate 439 de locuinţe, 455 de curţi, 18 subsoluri şi beciuri. De asemenea, au fost afectate 55 poduri şi podeţe, 39 autoturisme şi motoutilaje, 1 tronson de cale ferată şi 3 tronsoane de drum.

În județul Teleorman, singura localitatea afectată de inundații a fost Turnu Măgurele. Aici, sistemul de canalizare, vechi de peste trei decenii, nu a putut prelua întreaga cantitate de apă, fapt ce a dus la inundarea mai multor case și străzi.

Conform ISU Teleorman, în orașul de la malul Dunării, patru străzi au fost inundate, pe o porțiune de aproximativ 250 de metri, o singură alee, de 150 de metri, și în 12 cazuri apa a pătruns în gospodăriile oamenilor.