Un tânăr de 18 ani din Videle s-a împușcat cu arma deținută ilegal de tatăl său. Părintele a fost reținut pentru 24 de ore

Având în vedere sesizarea primită de polițiștii teleormăneni prin care eram informați cu privire la faptul că un tânăr în vârstă de 18 de ani din Videle prezenta o plagă abdominală, posibil produsă prin împuşcare, polițiștii din cadrul Serviciului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectruat cercetări si au deschis un dosar penal  privind săvârșirea infracţiunilor de „nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor”.

În urma cercetărilor și investigațiilor întreprinse în cauză, s-a stabilit că plaga împușcată a fost produsă de o armă de vănătoare deținută ilegal de către tatăl victimei, un bărbat în vârstă de 36 de ani din oraşul Videle.

Astfel, la data de 19.04.2018, polițiștii din cadrul Serviciului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, cu sprijinul ofițerilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în executare mandatul de aducere emis de organelle de cercetare penală pe numele suspectului, bărbatul de 36 de ani despre care existau indicii că se sustrage cercetarilor, fiind identificat în trafic, pe raza municipiului București. Față de suspect s-a dispus măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei să fie  prezentat Parchetului pentru a dispune în cauză.

De asemenea, arma de vănătoare deținută ilegal a fost identificată și ridicată în vederea continuării cercetărilor.