Un bătrân din comuna Mavrodin a fost găsit mort în propria casă

760
0
Share:

Un bărbat de 77 de ani, din localitatea Mavrodin, a fost găsit decedat în propria locuință. Trupul neînsuflețit a fost descoperit de către cumnatul acestuia, care venise să-i aducă ceva de mâncare.

Acesta a sunat la 112, iar la fața locului s-au deplasat un echipaj aparținând Serviciului de Ambulanță Teleorman și polițiștii de la Postul de Poliție din localitate. Ulterior, la casa bătrânului au ajuns și lucrători ai Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ Teleorman.

Cumnatul decedatului spune că omul avea grave probleme de sănătate, nu mai vorbea și abia își mișca mâinile și picioarele. Acesta a mai declarat că, în urmă cu câteva zile, bătrânul a fost internat în spital, iar medicii au spus că nu va mai avea mult de trăit.

Corpul neînsuflețit a fost transportat la morga Spitalului din Alexandria pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei decesului.

Share: