Senator Eugen Pîrvulescu: „Vom câștiga majoritatea primăriilor și preşedinţia CJ Teleorman”

PNL Teleorman se pregătește să intre în linie dreaptă pentru alegerile locale. Încep să prindă contur echipele de campanie, iar organizațiile locale își fac, deja, calculele pentru stabilirea candidaților cu șanse reale la funcțiile de primări.

“Suntem pregătiți pentru orice tip de scrutin electoral. Desigur că agreem și susținem alegerile din două tururi, dar credem că și în cazul alegerilor dintr-un singur tur putem câștiga majoritatea primăriilor și putem obține  majoritatea în consiliul județean, pentru că avem ca obiectiv, implicit, câștigarea consiliului județean. Cred cu tărie acest lucru pentru că electoratul teleormănean nu mai înghite gogoșile pesediste și promisiunile deșarte, dorind o schimbare în bine în localitățile unde trăiesc și muncesc. Personal, mă voi implica întru-totul pentru a avea cei mai buni candidați la primării și am speranța, realist vorbind, că avem oportunitatea să câștigăm și primării din zona urbană”, a spus președintele PNL Teleorman, senatorul Eugen Pîrvulescu.

La rândul lor, organizațiile locale liberale se mobilizează și susțin demersul PNL de a avea alegeri locale din două tururi și de declanșare a alegerilor anticipate, pentru a curăța și județul Teleorman de infamul pesedism. De altfel, și la finele anului trecut președintele PNL Teleorman, senatorul Pîrvulescu, declara, în cadrul unei conferințe de presă, că în privința sa, “menirea de zi de zi este aceea de a curăţa judeţul de PSD, în aşa fel încât, și în Teleorman să guverneze oameni capabili, oameni competenţi, pentru că ne dorim foarte mult ca judeţul Teleorman să intre pe harta acelor judeţe în dezvoltare”.