Senator Eugen Pîrvulescu: Dăncilă, pusă la colț și de „verzii” europeni


Ceea ce era de așteptat, s-a întâmplat în plenul Parlamentului European. Copreşedintele grupului Verzilor din Parlamentul European, belgianul Philippe Lamberts, i-a transmis, marţi, Vioricăi Dăncilă, că guvernul pe care îl conduce nu se ridică la înălţimea Europei, cât și faptul că România merită „ceva mai bun”. Un lucru evident și de bun simț pe care personal, în calitate de senator și cetățean român, l-am subliniat în discursurile și mesajele transmise.

În plus, eurodeputatul Lamberts a sesizat și de la Bruxelles un alt un aspect la fel de evident, și-anume că „guvernul condus de Viorica Dăncilă nu este la înălţimea Europei şi nici la înălţimea României”, oferind, în schimb, doar un spectacol de fum, întrucât singura grijă obsesivă a coaliției de guvernare este aceea ca justiţia să fie controlată de decidentul politic, în ciuda criticilor și a observațiilor făcute în rapoartele GRECO.

Toate aceste critici aduse în plenul Parlamentului European îmi confirmă, de fapt, că din cauza acestei guvernări clientelare și păguboase, bazată pe interese meschine, imaginea României în Europa este tot mai șifonată, știut fiind că nici măcar socialiștii europeni nu sunt de acord cu practicile și politicile de guvernare a coaliției de ducere la pierzanie. Și atunci, pe cine mai reprezintă acest guvern și cui mai folosește? Corupților și influenților sau cetățenilor curați și cinstiți? Răspunsul este atât de evident, încât starea în care a ajuns țara sub guvernarea PSD-ALDE este percepută și de la Bruxelles, prin semnalele trase, în mod repetat, de către eurodeputații din forul superior Parlamentului European.

Doar o schimbare a acestui regim politic mai ne poate repara imaginea și ne mai poate reda demnitatea de români, întrucât România și românii, oriunde s-ar afla aceștia, merită să se bucure de respect și de un trai cu adevărat decent.

Senator PNL Teleorman, Eugen Pîrvulescu