“ȘCOALA FĂRĂ CATALOG”, ACȚIUNE PENTRU COPIII ROMI DIN ȘCOLILE GIMNAZIALE “Alexandru Depărăţeanu” şi “Dan Berindei”  din ROȘIORII DE VEDE

Acțiunea de prevenire a abandonului şcolar a Asociației Parida Romilor Pro-Europa, Sucursala Teleorman , “Școala fără catalog”, care s-a derulat în școlile din comunele Bujoru și Conțești a continuat în Roșiorii de Vede.

Liderul Partidei Romilor din Teleorman , Mielu Lixandru, a ținut să precizeze în fața elevilor și a conducerii şcolilor că: “din experiența noastră asociativă, am învățat să avem încredere în ajutorul reciproc și dorim să avem o colaborare cât mai bună cu şcolile în care procentul de elevi romi este mare. Prin activităţile pe care le derulam în şcoli, am vrea să alimentăm încrederea copiilor faţă de şcoală şi profesori. Investiţia în copii, mai ales în rândul celor vulnerabili, reprezintă alegerea corectă, dar nu doar în teorie, ci şi în practică. Astfel de investiţii vor fi însoţite de beneficii multiple, nu doar pentru copii, ci şi pentru familii, comunitate şi ţara. Aşadar, vrem să fim un partener de încredere al şcolilor şi când două forţe se unesc, nu împotriva cuiva ci pentru binele tuturor, reuşita va fi una sigură.”

În anul Centenarului Marii Uniri, reprezentanţii Partidei Romilor din Teleorman au prezentat elevilor romi a două şcoli gimnaziale din Roşiorii de Vede,  “Alexandru Deparateanu” şi “Dan Berindei”(şcoli cu procent mare de elevi de etnie romă)  cele mai importante date din istoria romilor.

La eveniment, a participat și doamna Şerban Paula, profesor de istoria romilor.

Această acţiune şi-a propus  să ofere copiilor romi, dar şi cadrelor didactice câteva informaţii de bază privind originea şi istoria minorităţii rome din România şi să constituie astfel un prim pas spre introducerea acestora în bagajul de cunoştinţe pe care şcoala nu l-a putut oferi atât elevilor romi cât şi celorlalţi copii ai populaţiei majoritare.

La acţiune a participat şi liderul local rom din municipiu, Buse Vipalea, care a oferit spijin reprezentanţilor Partidei Romilor Pro- Europa în desfăşurarea acţiunii, implicându-se în identificarea copiilor de etnie romă din şcoli.

În concursul de desen şi pictura organizat, cu tema “Împeuna în an centenar” s-a dorit ca elemente specifice culturii rome să se regăsească alături de cele romaneşti, pe aceeaşi planşă.

Lucrările au fost apreciate de un juriu format tot din copii, astfel încât au fost premiaţi toţi elevii participanţi la acţiune, premiul constând într-un rucsac plin cu obiecte utile în activitatea şcolară.

Directorii Şcolilor Gimnaziale în care s-a derulat acţiunea, prof. Popescu Cristian şi prof.Costică Elena Daniela, dar şi  colectivul de cadre didactice au apreciat iniţiativa reprezentanţilor Partidei Romilor Pro-Europa şi au acordat tot sprijinul necesar perntru ca activităţile să se desfăşoare în cele mai bune condiţii.