Profesori teleormăneni, la CONGRESUL INTERNAȚIONAL AL CULTURII ROMÂNE

În plin anotimp estival, Academia Română, Filiala Timișoara, prin Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu”, în parteneriat cu alte reputate instituții din orașul de pe Bega și din Alba-Iulia, a inițiat prima ediție a Congresului Internațional al Culturii Române, cu tema Unitatea limbii și culturii române, reunind 5 academicieni din Timișoara, Cluj, Germania și Serbia, 72 de profesori universitari, cercetători, doctori și doctoranzi în  știinte umaniste și sociale, manifestarea constituind un succes atât prin amploare, cât și diversitate, exigență și calitate, prilej de satisfacție profesională pentru colegii Ioan David și Viviana Milivoievici, mentorii și organizatorii evenimentului.

Ca semn al prețuirii eforturilor mentale investite, deschiderea lucrărilor i-a aparținut d-lui Ioan Aurel Pop, însuși președintele Academiei Române, cărturar clujean de talie europeană, a cărui alocuțiune a reprezentat o incursiune în diacronia literaturii și limbii române cu miza aportul scriitorilor în edificarea unei limbi artistice, corecte gramatical, armonioase, bogate în sensuri…

Manifestarea pluridisciplinară, cu intersectări ale istoriei, literaturii, folclorului, comunicării  cu jurnalismul, religia, sociologia, filosofia, hermeneutica, pedagogia s-a derulat în 4 secțiuni intitulate: 1. Marea Unire în perspectivă istorică; 2. Slova tipărită. Biblioteci, cărti, presa; 3. Biserica, școala, limba; 4. Literatură și memorialistică.

Prima zi a cuprins festivitatea de deschidere cu câteva personalități la pupitru/ microfon, susținerea studiilor, a eseurilor și dezbaterea pe marginea materialelor expuse, în căutare de originalitate și profunzime, și o vizită documentară în localitatea Giroc, unde tradițiile, obiceiurile nu  s-au perimat, dimpotrivă…

 

Ziua a doua, reconfortantă, cu anvergură istorică  prin descinderea în orașul Primei Uniri, Alba-Iulia, vizitarea Cetății Alba Carolina, a Muzeului Județean și a altor obiective cultural-turistice cu blazon medieval…

Cele mai izbutite articole au fost incluse în volumul colectiv apărut la Editura Academiei în tandem cu „David Press”. Subsemnatul a fost repartizat în sectiunea a treia și integrat în voluminosul tom coordonat de inimoșii Ioan David și Viviana Milivoievici.

PROF. DR. IULIAN BITOLEANU