Percheziţii în Teleorman şi în alte judeţe, într-un dosar ce vizează obținerea de credite bancare cu documente false

În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în aplicare 44 de mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Dâmbovița, Teleorman, Ialomița, Călărași, Prahova, Giurgiu şi 56 de mandate de aducere, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de înșelăciune, fals în declarații, fals în înscrisuri sub semnatură privată și uz de fals.

Din datele şi probele administrate în cauză, rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiţii au desfăşurat activităţi de natură infracţională, constând în obținerea de credite bancare în baza unor documente false şi depunerea unor declaraţii fiscale la organele financiare pentru ca persoanele respective să figureze în mod nereal ca angajaţi ai unor societăţi comerciale.

Prejudiciul creat prin săvârşirea faptelor menţionate este estimat la 3.200.000 de lei şi au mai fost solicitate credite care nu au fost acordate în valoare de aproximativ 2.000.000 de lei.

Persoanele implicate vor fi conduse pentru audieri la sediul Secţiei 1 Poliţie.

Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Ilfov, Dâmboviţa, Ialomița, Teleorman, Giurgiu, Prahova şi Călăraşi.

Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.