Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman: În 2018, au fost dispuse 6 soluții de achitare, prin hotărâri definitive

Potrivit ultimului Raport de activitate, în anul 2018, la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman şi unităţile din subordine au fost dispuse prin hotărâri definitive 6 soluţii de achitare, în 6 cauze, în scădere semnificativă faţă de anul 2017, când au fost înregistrate 20 cazuri de inculpaţi achitaţi, în 18 cauze. Cele 6 cauze în care s-au pronunţat soluţii de achitare s-au înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria, 2 cauze/2 inculpaţi achitaţi și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede, 4 cauze/4 inculpaţi achitaţi. Cauzele au avut ca obiect infracţiunile de conducere sub influenţa alcoolului, ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, lovire sau alte violenţe şi şantaj. Soluţiile de achitare au fost pronunţate în temeiul principiului in dubio pro reo, lipsa culpei conducătorului auto în producerea accidentului, inculpatul nu a avut discernământ, nu există probe suficiente că inculpatul a săvârşit infracţiunea de lovire sau alte violenţe sau probele administrate nu dovedesc comiterea infracţiunii de şantaj.

În urma analizelor efectuate de procurorii din cadrul secţiilor judiciare ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, niciuna din soluţiile de achitare nu a fost apreciată ca imputabilă procurorilor. Anul trecut a fost înregistrată o cauză cu inculpaţi arestaţi preventiv, faţă de care a fost adoptată soluţie de netrimitere în judecată (2 cauze în anul 2017), la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede, motivată de lipsa discernământului inculpatului stabilită ulterior luării măsurii arestului preventiv. În ceea ce priveşte cauzele de redeschidere şi infirmare a urmăririi penale se constată o scădere cu 56 cauze, respectiv de la 138 cauze în 2017, la 82 cauze în 2018 (30 pronunţate de instanţele de judecată), cele mai multe fiind înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle – 31, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria – 29 cauze, la celelalte unităţi de parchet numărul acestora variind între 2 și 14 cauze. S-a constatat că în anul 2018, a existat o preocupare constantă atât a procurorilor cu funcţii de execuţie cât şi a procurorilor cu funcţii de conducere, pentru îmbunătăţirea indicatorilor de calitate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman şi unităţile din subordine, rezultatul fiind reducerea semnificativă a numărului de inculpaţi achitaţi, a cauzelor în care s-a dispus redeschiderea şi/sau infirmarea urmăririi penale şi absenţa cauzelor restituite de instanţele de judecată.