Note de lectură. Jurnalist de excepţie, om de onoare


Nimeni nu e mai de invidiat (în sensul pozitiv, bineînţeles) decât cineva care, într-o viaţă de om, a avut posibilitatea să cunoască mii de semeni, indiferent de vârstă, sex, rasă ori profesiune, întâlniţi în toate mediile sociale, politice, economice sau culturale. Acesta este ŞTEFAN STAN, jurnalist de vocaţie încă de când a depăşit vârsta majoratului, cel care a înţeles, chiar de la debutul său în mass-media, că această îndeletnicire nu este una oarecare, ci este cea care solicită respectarea adevărului, obiectivitate, conştiinciozitate şi, mai ales, responsabilitate pentru cuvântul scris.

Cele peste patru decenii de jurnalism au făcut din Ştefan Stan unul dintre cei mai reprezentativi gazetari ai vremii contemporane, activitatea sa desfăşurându-se, începând cu anul 1976, atât în presa locală („Teleormanul”), în presa naţională („Scânteia”, „Adevărul”), cât şi în calitate de corespondent al Agenţiei Naţionale „Rompres” şi, ulterior, „Agerpres”, al Societăţii Române de Radio („Radio România Actualităţi”, „Antena Satelor”), continuând, şi după pensionare, colaborarea la ziarele şi revistele actuale din judeţul Teleorman.

Până de curând, eu nu citisem primul său volum publicat în anul 2015, dar, după ce autorul mi l-a oferit, mi-am dat seama că Ştefan Stan stăpâneşte caracteristicile stilului jurnalistic, având în plus o calitate deosebită, aceea de a aborda un eveniment, de a prezenta o persoană/personalitate, un aspect al activităţii cotidiene nu numai cu rigoarea pe care o presupune limbajul de specialitate, ci şi prin câteva elemente ale implicării afective, emoţionale, remarcabile prin tonul selectat, precum şi printr-o variaţie stilistică proprie, la toate acestea adăugându-se gradul înalt de stăpânire a unei strategii persuasive vizând fie raţiunea, fie afectivitatea.

Iată că, la patru ani de la apariţia primului volum, Ştefan Stan recidivează şi ne încântă cu un al doilea purtând acelaşi titlu, „Jurnalist în meandrele actualităţii – oameni, locuri, evenimente”, publicat la aceeaşi editură, „Tipoalex”, care funcţionează, cu succes, de atâţia ani, în reşedinţa judeţului nostru.

Ca şi cel dintâi, şi acesta este structurat în câteva capitole strâns legate de conţinutul articolelor inserate. Într-un fel de argument, „În loc de prefaţă”, autorul îşi reiterează profesiunea de credinţă considerând că „valorificarea în continuare a experienţei gazetăreşti de teren” s-a aflat la originea unor „simple însemnări de reporter” în care a surprins cele văzute şi trăite, adică „oameni, locuri şi întâmplări care reprezintă finalmente istorie”, o istorie „adevărată, nefalsificată”, în fond „faptul de viaţă”, selectând din bogata sa arhivă doar „consemnările care să poată rezista timpului”.

În câteva pagini grupate sub titlul „Post scriptum la volumul I”, Ştefan Stan reproduce ecourile lansării acestuia în presa vremii, punctele de vedere ale unor participanţi la aceste întâlniri, dintre care am reţinut pe cel al scriitorului roşiorean Iulian Chivu, potrivit căruia „cartea[…], pe lângă valoarea ei de cronică a vremii sale, bogat ilustrată cu evenimente judicios selectate din spaţiul lui de competenţă, este un neîndoielnic eşantion de diacronie stilistică în presa românească[…] şi relevă cel puţin o mutaţie conceptuală în jurnalism”. La fel, scriitorul de origine teleormăneană Ştefan Mitroi, consideră că, pe lângă apartenenţa la literatura jurnalistică, volumul este „o carte de dragoste”, sentimentul fiind al „unui jurnalist pentru profesiunea” sa, dar şi „pentru lumea din jur” şi „faţă de limba română”, din moment ce ea, cartea, „trădează o afectuoasă grijă faţă de aşezarea cuvintelor în propoziţii şi a propoziţiilor în pagini”.

Cel mai întins capitol, „Gazetar în lumea cărţilor”, ne revelează nu numai un jurnalist participant la evenimentele literare de răsunet, ci şi un împătimit al lecturii, bucuros, fericit şi, totodată, onorat de posibilitatea de a cunoaşte scriitorii reprezentativi ai literaturii române (cum a fost, de exemplu, Nichita Stănescu, în perioada studenţiei), jurnalişti, istorici, oameni de cultură, artă şi sport (în jur de 20), dar şi prozatori, poeţi, critici şi istorici literari teleormăneni (peste 25) şi cărţile acestora, la a căror lansare a participat, reproducând dedicaţiile oferite de toţi autorii, notând, de multe ori, şi câte o apreciere personală, fie asupra cărţii, fie asupra autorului, fie asupra omului în spatele căruia se află scriitorul.

În aceeaşi tematică se înscriu multe dintre amintirile jurnalistului cuprinse în capitolul „Evenimente mari, evenimente mici” în care face aprecieri asupra unor reviste literare, culturale, de artă din Teleorman, cu apariţii permanente sau temporare, despre expoziţiile din cele mai diverse domenii, de la cele de artă, la cele numismatice ori de documente istorice, excelente fiind cele din cadrul Muzeului Judeţean Teleorman cu o tematică extrem de diversificată, articolele respective datând încă din deceniul al optulea al secolului trecut până în zilele noastre. Nu omite nici participarea la excepţionalele evenimente teatrale, remarcând prezenţa, în Alexandria, a unor monştri sacri ai dramaturgiei româneşti, precum Radu Beligan, Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Sebastian Papaiani cu spectacole care au încântat inimile teleormănenilor. De asemenea, Festivalul „Ideo Ideis” este apreciat ca o manifestare de mare impact educativ în rândurile tinerilor, cu precădere al liceenilor, deoarece încearcă să reînvie o tradiţie alexăndrineană din veacul trecut, rememorând perioadele când  dascăli inimoşi puneau în scenă texte dramatice, printre aceştia aflându-se şi tatăl său, un mare îndrăgostit de teatru şi de jocul actoricesc. Semnificative sunt şi articolele dedicate interpreţilor de excepţie ai melosului popular originari din Teleorman, precum Liviu Vasilică, Floarea Calotă sau Florin Ologeanu.

Desigur că volumul conţine şi articole referitoare la viaţa politică, economică şi socială, atât din perioada de dinainte de 1990, cât şi din perioada postrevoluţionară. Poate că era bine ca acestea să fie grupate într-un capitol special şi în ordine cronologică, pentru ca cititorul să realizeze schimbările din societate şi din mentalitatea unora dintre cei care au condus judeţul sau localităţile lui. Ceea ce se observă uşor este că jurnalistul n-a fost unul aservit regimului de tristă amintire, chiar dacă, pe ici, pe acolo, mai apare limbajul de lemn specific, de altfel obligatoriu la vremea respectivă. Totuşi, chiar şi în articolele de dinainte de 1989, pe lângă informaţia exactă, apare şi o sugestie, ca s-o numesc astfel, privind rezolvarea unor inadvertenţe constatate într-un domeniu sau altul (mai ales în agricultură) de către principalii actanţi ai fenomenului negativ, ceea ce evidenţiază faptul că jurnalistul de implică, totuşi, afectiv, când este vorba despre binele oamenilor.

Lecturând cartea lui Ştefan Stan am trăit un veritabil regal spiritual, volumul aparţinând unui jurnalist ajuns, aşa cum spunea poetul Florin Burtan, redactorul-şef al revistei „Caligraf”, la „o vârstă emoţionantă, întemeiată pe talent şi cultură, pe pasiune şi dragoste pentru Cuvânt şi Rostire[…], pe respect pentru adevăr şi constantă preţuire faţă de cei cărora li se adresează” şi, ca oricare cititor de  vârstă înaintată, am retrăit multe dintre evenimentele surprinse de autor în lucrarea sa.

NICOLAE DINA

ALEXANDRIA-TELEORMAN   

Infotr.ro