Ministrul Dan Carmen Daniela a revenit la Prefectura Teleorman pentru învestirea subprefectului Oprea Nelu Ionel

Oprea Nelu Ionel, fost director al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Teleorman, a fost numit în funcţia de subprefect. La eveniment au participat ministrul de interne, Dan Carmen Daniela, prefectul Liviu Dumitraşcu, preşedintele CJ, primari de municipii, oraşe şi comune, directori de deconcentrate, aleşi judeţeni şi locali, numeroşi invitaţi.

După ce a dat citire ordinului de numire, ministrul Dan i-a urat multe realizări şi putere de muncă proaspătului subprefect, cu speranţa că prin numirea acestuia echipei de la Teleorman i se aduce un plus.

După depunerea jurământului, Oprea Nelu Ionel a mulţumit tuturor celor care au avut încredere în el.

Este o funcţie care ma onorează dar, în acelaşi timp, mă şi responsabilizează. Alături de noii mei colegi, voi depune toate eforturile pentru a face o administraţie publică în folosul cetăţenilor, bazată pe transparenţă şi legalitate, a declarat noul suprefect.

Prefectul Liviu Dumitraşcu a afirmat că a fost plăcut surprins în momentul în care a aflat numele noului coleg şi este absolut convins că vor face o echipă puternică, mai cu seamă că cei doi se cunosc destul de bine, lucrând împreună la AJOFM Teleorman.