Mihai Murar, preşedinte PNL Alexandria: “Sâmbătă, toţi teleormănenii sunt invitaţi la întâlnirea cu Rareş Bogdan şi candidaţii PNL. Mii de conjudeţeni şi-au anunţat prezenţa”

Va fi mare zarvă mare în fieful PSD, sâmbătă, 20 aprilie, atunci când Rareş Bogdan, primul pe lista PNL la alegerile pentru Parlamentul European, şi liderii ai formaţiunii politice vor fi prezenţi, în municipiul Alexandria, pentru a-şi expune principalele teme pe care le vor aborda în viitoarea calitate de europarlamentari. Din primele estimări, peste 3.000 de membri şi simpatizaţi liberali vor participa la miting, un număr record pentru o manifestaţie publică organizată de un partid de opoziţie într-un judeţ roşu, până-n măduva spinării.

Mihai Murar, liderul liberalilor din Alexandria, spune că, abia acum, după ani buni de zile, se va vedea adevărata forţă a liberalilor din Teleorman. Într-un cuvânt, coşmarul PSD-ului şi al primarului Victor Drăguşin va fi Rareş Bogdan şi echipa liberală.

“Din păcate, asistăm la un eveniment nedorit şi neplăcut, respectiv refuzul autorităţilor locale, a consiliului municipal de a aproba o manifestaţie publică, în precampania alegerilor pentru Parlamentul European. Din punctul nostru de vedere, este un gest nepoliticos, în primul rând la adresa cetăţenilor din Alexandria, interzicând o întâlnire a oamenilor cu candidaţii PNL la europarlamentare. În loc să promovăm dialogul şi bunul simţ, calităţi pe care alexăndrenii şi teleormănenii le-au dovedit de nenumărate ori, PSD vine cu tot felul de pretexte pentru a se opune unei manifestaţii publice. De ce spun asta? Simplu! Am ajuns, printr-o decizie a CL Alexandria, să promovăm iepuraşii şi ouălele de ciocolată, simboluri ale reformaţilor creştini, nicidecum ai ortodocşilor români. Ajungem în situaţia de a veni cu motive inventate, ce nu-şi au locul într-o societate normală. Inventăm câteva lucrări stradale, pentru a ne opune participării unor cetăţeni ce îşi doresc să se prezinte la o acţiune. Şi, credeţi-mă, numărul lor este din ce în ce mai mare, atât la nivelul Alexandriei, cât şi întregului judeţ. Este ceva firesc, oamenii trebuie să-şi exprime gândurile iar candidaţii să transmită un mesaj. Din păcate, vom fi obligaţi să le spunem oaspeţilor noştri…Bine aţi venit în Teleorman şi în Alexandria, într-o locaţie privată. Este un gest inadmisibil, în viaţa politică. În consecinţă, îi aştept pe cei ce vor să se întâlnească cu Rareş Bogdan, cu ceilalţi candidaţi, sâmbătă, pe strada Vedea, nr 17, la ora 11.30”, este mesajul pe care Mihai Murar, preşedintele PNL Alexandria, l-a transmis cetăţenilor din Teleorman, într-o conferinţă de presă.