„LE STĂM ÎN GÂT…”, EDITORIAL CE DESCHIDE „CALIGRAFUL” NR.2/2018

518
0
Share:

Revista lunară de cultură „Caligraf” are, ca şi numerele anterioare, un sumar bogat, divers. Editorialul redactorului şef, Florea Burtan, este intitulat „Le stăm în gât…”, prin demersul publicistic al acestuia dorindu-se să se înţeleagă că „în Teleorman (…) există literatură, şi cultură, şi artă, adică o permanentă nevoie de frumos şi împlinire durabilă spirituală”. Afirmaţii care sunt determinate de faptul că „de ceva vreme, bizdoace agresive şi obraznice, ţambalagii năzuroşi, bântuiţi şi chinuiţi de sentimente şi convingeri (politice, mai ales!) contradictorii, foşgăind în propria lor rea-credinţă şi suficienţă culturală, nu contenesc să călărească mârţoaga deşelată şi costelivă a batjocurii şi scuipatului peste pâinea noastră cea de toate zilele, atunci când aduc sau se aduce vorba despre judeţul Teleorman şi locuitorii săi”.

Colaboratori de prestigiu sunt prezenţi şi în acest număr al singurei reviste culturale din judeţul Teleorman, care se apropie de două decenii de existenţă. Ana Dobre, cu ochi de meticulos critic literar, face o interesantă lectură asupra ultimei cărţi a scriitorului Dinu Săraru – „Corrida”, iar Iulian Chivu se apleacă asupra volumului de versuri „Cad îngeri din icoane” de Ana Podaru. Cronici literare susţin, de asemenea, Stan V.Cristea, cărţile vizate fiind „Al.Th.Ionescu – un om care te obligă să gândeşti” de Leonid Dragomir şi „Nu voi uita… să nu uit” de poetul Vali Niţescu. Nicoleta Milea se opreşte la antologia literară „Ce stradă e asta?”, apărută la Editura Neuma din Cluj Napoca, iar Nicolae Dina analizează creaţia scriitorului teleormănean Ion Drăghici. Poetul şi publicistul Florea Burtan este un sintetic cronicar pentru volumele “Eu v-am citit pe toţi!” de Florentin Popescu, “Cultul grâului şi al pâinii la români” (reeditare) de Iulian Chivu, “Sisif coborând muntele” de Titi Damian şi “De ce plâng icoanele” de Ştefan Platon, românul din Bragadiru- Teleorman stabilit de mai mulţi ani la NewYork. Oaspete  la rubrica “Portret liric” este cunoscutul scriitor Theodor Răpan, Mihail Tănase şi Doina Zărnoianu susţin „Chenarul liric”, Cristian Gabriel Moraru se referă pe larg la proza lui Marin Codreanu, pentru ca în pagina a 13-a istoricul Victor Gabriel Osăceanu să continue consideraţiile depre „Drumul către Marea Unire”. Ştefan Stan continuă şi el serialul de jurnal „Viaţa sub zodia evenimentului cotidian”, un alt vechi colaborator, publicistul Marian Nazat oferind cititorilor un interesant interviu cu apreciatul scriitor Augustin Buzura. Desigur, nu lipsesc din acest număr alte rubrici consacrate, ca „Meridiane literare”, „Revista revistelor”,  „Însemnări de scriitor”– Lucian Paraschivescu, fragmentele de roman ale lui Şerban Tomşa („Campusul lui LiTai-pe”),  „Calendarul datinilor” din luna februarie şi foarte multe informaţii privind  recente evenimente culturale derulate în Teleorman.

ŞTEFAN STAN

Share: