Judecător de la Tribunalul Teleorman, eliberat din funcţie. Decretul a fost semnat de preşedinte

Tribunalul Teleorman

La sfârţitul săptămânii trecute, președintele României, Klaus Iohannis, a semnat mai multe decrete de eliberare din funcție a unor judecători şi procurori, ca urmare a demisiei sau pensionării. Conform documentului, la nivelul întregii ţări şase magistrați își vor încheia activitatea, în următoarea perioadă. Printre aceștia se află și Victoria Văduva, judecător la Secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ şi Fiscal din cadrul Tribunalului Teleorman.

„ Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Tribunalul Teleorman a doamnei Victoria Văduva – pensionare”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.