IPJ Teleorman, campanie de informare privind noile reglementări referitoare la interzicerea utilizării telefonului mobil

Începând cu data de 16 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciul Rutier Teleorman au organizat și desfășurat acțiuni de informare și instruire a conducătorilor auto cu privire la noile reglementări referitoare la interzicerea utilizării telefonului mobil.

Șoferii care au fost opriți în trafic au fost informați de către polițiștii rutieri cu privire la modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Astfel, spre deosebire de cadrul legal anterior, care viza exclusiv folosirea telefonului mobil, prin noile reglementări a fost interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod atât a telefonului mobil, cât și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducătorul auto, în timpul conducerii vehiculului aflat în mișcare.

De asemenea, polițiștii le-au adus la cunoștință conducătorilor auto și faptul că nerespectarea acestei norme este sancționată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei), și cu aplicarea sancțiunii complementare de 4 puncte de penalizare.

Mai mult, încălcarea acestei reguli de circulație, concomitent cu o altă abatere rutieră, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, de la 4 la 5 puncte-amendă (de la 580 de lei, la 725 de lei) și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.

Până la data de 12 octombrie 2019, când vor intra în vigoare noile reglementări, polițiștii teleormăneni vor continua să le aducă la cunoștință conducătorilor auto, prin activități specifice, toate prevederile privind modificarea și completarea legislației rutiere.