Investiții de 100 de milioane de lei în Teleorman pentru Reabilitarea Spitalului Județean și a DJ 503

Preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Ionel Dănuţ Cristescu, va semna contractele pentru trei proiecte cu o valoare de peste 100 de milioane lei, finanţate din fonduri europene şi guvernamentale, în cadrul unui eveniment organizat la sediul instituţiei, miercuri, 20 februarie 2019, de la ora 12.00.
La eveniment va participa Adrian Gâdea, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, şi Liviu Muşat, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud Muntenia.
Proiectele vizează reabilitarea unui tronson de peste 48 de kilometri din DJ 503,  extinderea si dotarea  Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alexandria şi creşterea eficienţei energetice a clădirii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Teleorman.
Cea mai mare cotă de finanţare este asigurată prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, iar contribuţia judeţului este de 2% la fiecare proiect.

Reabilitarea DJ 503, Drăgăneşti Vlaşca (DE70) – lim. Jud. Dâmboviţa, km38+838-87+313 (48,475 km)

Program de finanţare: POR 2014-2020, Axa prioritară 6 – “Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională“, Prioritatea de investiţii 6.1, apel pentru regiunile Vest şi Sud Muntenia.

Valoarea totală a proiectului: 99.132.667,45 lei (inclusiv TVA) din care:

  • cheltuieli eligibile: 97.916.974,16 lei (inclusiv TVA)
  • cheltuieli neeligibile: 1.215.693,29 lei (inclusiv TVA)

Surse de finanţare:

  • contribuţie comunitară la finanţarea acordată (85%) – 83.229.428,04 lei
  • contribuţie publică naţională la finanţarea acordată (13%) –12.729.206,64 lei
  • contribuţie locală la finanţarea acordată (2%) –1.958.339,48 lei

Beneficiile proiectului: Lucrările propuse a se executa pe DJ 503 vor conduce la îmbunătăţirea condiţiilor de circulatie şi a fluenţei traficului şi vor influenţa benefic zona, atât din punct de vedere ambiental cât şi din punct de vedere socio-economic.

Extinderea şi dotarea secţiei UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alexandria

Program de finanţare: Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8-Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale, Prioritatea de investiţii 8.1, Obiectivul Specific 8.2 – Operatiunea B.

Valoarea totală a proiectului: 6.832.638,31 lei (inclusiv TVA)

Surse de finanţare:

  • contribuţie comunitară la finanţarea acordată (70%) – 4.782.846,80 lei
  • contribuţie publică naţională la finanţarea acordată (28%) –1.913.138,73 lei
  • contribuţie locală la finanţarea acordată (2%) –136.652,78 lei

Beneficiile proiectului: Îmbunătăţirea calităţii şi ridicarea serviciilor medicale la standarde europene, cu implicaţii pozitive aupra gradului de sănătate şi al participării populaţiei la piaţa muncii, precum şi creşterea gradului general de atractivitate a judeţului Teleorman.

Creşterea eficienţei energetice a clădirii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Alexandria

Program de finanţare: POR 2014-2020, Axa prioritară 3 – “Sprijinirea tranziţiei  către o economie cu emisii  scăzute de carbon”, Prioritatea de investiţii 3.1, Operaţiunea B – “Clădiri publice”.

Valoarea totală a proiectului:1.781.211,60 lei (inclusiv TVA) din care:

  • cheltuieli eligibile: 1.649.024,02 lei (inclusiv TVA)
  • cheltuieli neeligibile: 132.187,58 lei (inclusiv TVA)

Surse de finanţare:

  • contribuţie comunitară la finanţarea acordată (85%) – 1.401.670,41lei
  • contribuţie publică naţională la finanţarea acordată (13%) –214.373,12lei
  • contribuţie locală la finanţarea acordată (2%) –32.980,49 lei

Beneficiile proiectului: Prin creşterea eficienţei energetice a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Alexandria se obţine, pe lângă scăderea consumului de energie şi scăderea emisiilor de CO2, şi un confort sporit pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în clădire.