Incendiu violent la Roșiorii de Vede. Misiunea pompierilor, îngreunată de vântul puternic

Acțiune cotracronometru a pompierilor militari din Roșiorii de Vede pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o proprietate din vecinătatea râului Bratcov, unde focul a cuprins aproximativ 7.000 de baloți de paie.

Potrivit ISU Teleorman, evenimentul a fost anunțat în jurul orei 19.00 iar la fața locului se acționează cu patru autospeciale cu apă și spumă și 13 pompieri. În sprijinul salvatorilor a venit un operator economic din zona municipiului, cu o cisternă care transportă apă. Cu toate că intervenția este îngreunată de vântul puternic, care favorizează extinderea flăcarilor la vecinătăți (o casa se afla la circa 25 de metri), militarii au reușit să localizeze incendiul, acționându-se în acest moment pentru stingerea lui.

Conform sursei citate, nicio persoană nu a avut de suferit în urma focului.