În Teleorman, 10 salariaţi susţin 17 pensionari

Numărul mediu de pensionari a scăzut cu 16.000, la peste 5,273 milioane persoane, în primele trei luni ale anului, comparativ cu trimestrul precedent, potrivit unui comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică.

Pensia medie lunară a fost de 942 lei, mai mare cu 5,4% faţă de trimestrul precedent, pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 930 lei, raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare şi câştigul salarial mediu net a fost de 56,4% (comparativ cu 54,0% în trimestrul precedent), iar indicele pensiei medii reale faţă de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum a fost de 106,2%, spune INS.

Raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 9 la 10. Acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariaţi în municipiul Bucureşti la 17 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman.

Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (74,6%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii anticipată şi anticipată parţial au reprezentat 2,0%, precizează INS.

Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (actual-indemnizaţie socială), în trimestrul I 2016, a fost de 563.100 persoane, din care 451.200 persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 9,6% din totalul pensionarilor din această categorie şi 111.900 persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 25,7% din totalul acestora.