Hramul ”Schimbării la faţă a Domnului” sărbătorit la Mănăstirea ”Sfânta Ecaterina” din Tătărăştii de Sus

Praznicul ”Schimbării la faţă a Domnului”, sărbătorit de Biserica Ortodoxă Romana, duminică, 6 august, a adunat numeroşi credincioşi din satele învecinate şi la Mănăstirea ”Sfânta Ecaterina”, din localitatea Tătărăştii de Sus, care şi-a serbat hramul bisericii principale .

Evenimentul a fost marcat în mod deosebit de prezenţa Exarhului Manăstirilor din Episcopia Alexandriei şi Teleormanului, Părintele Ghenadie Ponea, care, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un ales sobor de preoţi şi diaconi de la Parohiile din jur.

Sărbătoarea a început cu slujba Privegherii, în seara zilei de 5 august, iar în ziua următoare a continuat cu Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos, Taina Sfântului Maslu şi cu Sfânta Liturghie Arhierească.

După Sfânta Evanghelie, Exarhul Ghenadie a rostit un cuvânt de învăţătura în care a explicat pericopa evanghelică, evidenţiind simbolismul praznicului ”Schimbării la faţă a Domnului” şi felul în care Bunul Dumnezeu şi-a arătat Slava Sa, atât în Vechiul Testament prin Prooroci, cât şi în Noul Testament prin Însuşi Fiul Său, Iisus Hristos .

De asemenea a subliniat care sunt principalele învăţături ce se desprind din această mare sărbătoare creştină.

După cum spunea părintele Ghenadie, ”Învăţătura praznicului sărbătorit ne pune în fata Crucea, Lumina şi Slavă din viaţă şi faptele Mântuitorului Hristos, dar în acelaşi timp ne cheamă şi pe noi pentru a înţelege Crucea, Lumina şi Slava lui Dumnezeu în viaţa de zi cu zi . Pătimirile Lui sunt semnificative pentru toţi creştinii şi ne cheamă să-L urmăm şi să ne purtăm Crucea întotdeauna.”

Fireşte, pentru a ajunge la Lumină şi la Slavă, de cele mai multe ori trebuie să trecem prin Cruce, prin răstignire şi prin pătimire. Nicio bucurie nu este înţeleasă şi trăită de creştini dacă nu urmează unei încercări.

Din cuvântul Părintelui reiese că, ”Bucuria venită fără osteneală, nu este trăită la intensitatea ei, şi atunci când ne punem viaţa pentru semenii noştri, când arătăm dragoste şi înţelegere în diferite momente ale vieţii, bucuria este deplină şi avem conştiinţa împăcată că ne-am făcut datoria  de creştini, dar mai mult, atunci când am împlinit porunca Mântuitorului Iisus de a-L iubi pe Dumnezeu şi de a-i iubi pe semeni.”

Pentru pomenirea ctitorilor, binefăcătorilor şi ostenitorilor acestui sfânt aşezământ după Sfânta Liturghie, a fost săvârşit şi un parastas.

Răspunsurile la strana au fost oferite, ca de obicei, de către un grup de măicuţe de la mănăstire.

În final, tânărul Nicolae Arsănescu, preot slujitor la mănăstire, a binecuvântat credincioşii prezenţi, împărtăşindu-le şi un cuvânt de folos sufletelor acestora.

Cu prilejul Sfintei Sărbători, Maica Stareţă, Monahia Elefteria Covrig şi Ieromonahul Serafim Dobrin au invitat, ca întotdeauna, la astfel de sărbători, pe toţi participanţii de la slujbă la aşa zisa ”agapa-frăţeasca”, oferită de obştea mănăstirii, o masă bogată,special pregătită, ţinând cont de faptul că ne aflăm în Postul Adormirii Maicii Domnului, unde aceştia au fost serviţi  cu un meniu adecvat, fiind dezlegare la peste, potrivit tradiţiei noastre creştine.

Leon Armeanca