Grenadă defensivă, din al doilea Război Mondial, descoperită pe raza localității Vârtoape

În cursul zilei de 30 septembrie, la ora 15.55, echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman a fost solicitată pentru a ridica o grenadă descoperită de pe raza localității Vârtoape, în apropierea DJ 601 C.

Sosiți la fața locului, pirotehnicienii au constatat că cetățeanul B.I. descoperise pe marginea drumului o grenadă defensivă, funcțională, ce putea constitui un real pericol. Mai mult decât atât, această grenadă, pe lângă perioada de timp foarte mare de când era realizată (probabil din al doilea Război Mondial), fusese și trecută recent printr-un incendiu de vegetație uscată.

Misiunea de identificare, căutare, ridicare, transportare și depozitare în vederea distrugerii ulterioare a fost executată fără a fi înregistrate pagube materiale ori victime omenești.

Pentru a nu-și pune viața în pericol, reamintim cetăţenilor care descoperă elemente de muniţie neexplodată că se interzic următoarele:

– atingerea muniţiilor cu mâna sau cu alte obiecte;

– ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe;

– comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase;

– lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă;

– introducerea muniţiilor în foc;

– topirea elementelor metalice ale muniţiilor;

– tăierea muniţiilor cu fierăstrăul, scule electrice sau prin sudură;

– folosirea muniţiilor pentru improvizarea diverselor unelte;

– utilizarea pulberilor şi explozivilor provenite din muniţii în scopuri artizanale;

– demontarea de la muniţii a focoaselor sau a altor elemente componente;

– folosirea pentru joacă, de către copii, a elementelor de muniţie.

Persoanele care descoperă întâmplător elemente de muniţie neexplodată trebuie să anunţe imediat organele de poliţie sau Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

Neutralizarea și distrugerea muniției se execută de către personalul pirotehnic care are pregătirea și dotarea specială pentru aceste misiuni periculoase.