„Feţele lui Ceauşescu”, un volum despre personalitatea controversată a fostului dictator

271
0
Share:

Marţi, 3 octombrie, la Casa de Cultură din Roşiorii de Vede, a avut loc lansarea volumului „Feţele lui Ceauşescu”, autor Victor Gabriel Osăceanu. La eveniment au participat primarul Valerică Cârciumaru, viceprimarul Cristiana Savu Piper, muzeograful Cătălin Boţun, profesori de istorie şi elevi de la unităţile de învăţământ din municipiu.

Invitat special, academicianul Bogdan Teodorescu, cel care a scris şi prefaţa cărţii. În cuvântul de deschidere, domnia sa a vorbit despre personalitatea controversată a fostului dictator, Nicolae Ceauşescu.

„Piatra de temelie” a volumului a fost pusă în urmă cu un an, în urma unor discuţii purtate de autor cu academicianul Bogdan Teodorescu.

„Am fost stimulat de personalitatea complexă a lui Ceauşescu, un  lider care şi-a dominat destinul, dar care, în final, a fost înfrânt de destin şi de un sistem politic utopic condus de el”, a declarat Victor Gabriel Osăceanu.

Volumul face parte din Colecţia „DRUM”, editată de către Direcţia pentru Cultură, Educaţie, Creaţie şi Sport Roşiorii de Vede. 

Share:

Leave a reply