13.8 C
Judeţul Teleorman
vineri, martie 29, 2024

Ei sunt EROII de la IGSU care s-au implicat în salvarea lui Dănuţ, copilul căzut în fântână

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Pentru salvarea copilului căzut în fântână, o echipa formată din 10 specialiști în misiuni de căutare-salvare din cadrul Unității Speciale de Intervenție în Situaţii de Urgenţă s-a deplasat în localitatea Balta Sărată. Forțele specializate, dislocate la faţa locului, fac parte din echipa națională de căutare şi salvare urbana (Ro-USAR), acreditată INSARAG.

La numai câteva ore de la “MISIUNEA ÎNDEPLINITĂ“, pompierii au postat pe pagina oficială a IGSU un mesaj emoţionant şi de susţinere faţă de Dănuţ, copilul salvat.

“După o intervenție extraordinară din punct de vedere al dificultății şi implicării emoționale, salvatorii nu-şi doresc decât să primească veşti bune de la Spitalul Grigore Alexandrescu, unde se află Daniel, copilul salvat. În această dimineată au ieşit din serviciu şi s-au privit unul pe celălalt, mai încrezători ca niciodată că formează o echipă de elită. Felicitări tuturor pompierilor angrenați în această intervenție. Merită să îi cunoaşteți, mai mult ca oricând: Dinu Adrian (comandantul Detaşamentului Special de Salvatori), Grigoraş Silviu, Răducu Ionel, Intze Ionuț Gabriel, Iliescu Cosmin, Damaschin Adrian, Minea Alin, Pop Virgilius, Prefac Lucian, Bunea Marian, Petre Zurini Marius, Săceanu Lucian Ghencea Eugen şi Picu Ionuț”.

În cursul zilei de astăzi, pompierii salvatori au mers la spitalul Grigore Alexandrescu pentru a se interesa de starea de sănătatea a copilului. Medicii i-au asigurat ca micuțul primește cele mai bune îngrijiri și că fac tot posibilul pentru a-l ajuta.

 

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Articole similare