Doliu la ISU Teleorman! Plutonierul adjutant Adrian Mocanu a plecat la cele veşnice

Răpus de o boală necruțătoare, la vârsta de numai 48 de ani, sâmbătă, plutonierul adjutant Adrian Mocanu a fost condus pe ultimul drum de către familie, colegi, prieteni sau cetăţeni din comuna Nanov.

Născut în ziua 22 mai 1969, căsătorit, tată al unui băiat de 24 de ani, subofițerul a fost încadrat la Detașamentul de Pompieri Alexandria în anul 2006, în luna septembrie, pe funcția de conducător autospeciale. În timp, urmare a calităților umane deosebite, seriozitatea și profesionalismul dovedite pe timpul misiunilor, subofițerul a fost promovat în funcția de comandant echipaj (și conducător autospeciale).

Plt. adj. Mocanu Adrian era cunoscut de către toți colegii ca un om cu suflet mare și bun, un profesionist desăvârșit și un exemplu de modestie și conduită, care a făcut întotdeuna tot ceea ce i-a stat în putere pentru salvarea vieților omenești și bunurile materiale ale acestora pe timpul misiunilor încredințate.

„Întregul personal al unității noastre este alături de familia îndoliată, își exprimă sincerele condoleanțe și veșnică aducere aminte pentru cel a cărui plecare lasă acum un gol, dar și amintirea unui om despre care s-a vorbit și se va vorbi numai de bine.  Dumnezeu să-i aducă veșnica odihnă!”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de socializare a instituţiei.