Biblioteca Județeană ,,Marin Preda”, Centenarul Marii Uniri – mesaj pentru viitor

298
0
Share:

Biblioteca Județeană ,,Marin Preda” Teleorman, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Teleorman, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Cultură Teleorman, a lansat  luni,  25 iunie 2018, ora 10, proiectul intitulat Mesaj pentru viitor, proiect dedicat Centenarului Marii Uniri.

Proiectul vizează unirea prin cultură, unirea în jurul mesei lui Moromete, unde teleormăneanul este chemat, în acest moment istoric, să cugete, să omagieze și să sărbătorească, fiind de datoria tuturor să contribuim la reușita manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri.

Mesajele pentru viitor, adunate de la fiecare în parte,  vor fi păstrate în arhiva bibliotecii, sub forma unui volum omagial, pe care noi, cei de astăzi, îl închinăm trecutului și viitorului.  S-a demarat, astfel,  procesul de colectare a mesajelor, a scrierilor din diverse genuri literare (proză, poezie, eseu, teatru), a lucrărilor din domeniile istoric, etnografic, științific, desenelor, filmărilor etc. dedicate evenimentului.

Simbolic, o pânză de 12 metri a fost pusă la dispoziția celor care trec pragul bibliotecii sau chiar prin fața instituției și vor să-și exprime în scris sentimentele, gândurile, speranțele. Pe pânză, cu litere tricolore, stă scris Centenarul Marii Uniri  și motto-ul Unirea se face zi de zi și cu fiecare.

Onoarea de a scrie primul mesaj a aparținut celui mai mic participant al Clubului de vacanță  din cadrul bibliotecii – o fețiță  de 5-6 ani, care, cu inocență, și-a arătat regretul că nu știe încă literele, în schimb, conturul mânuței ei a rămas imprimat pentru totdeauna pe acest document.

Să-i urmăm exemplul!

Share: