Bani de la Guvern pentru “WC-ul din curtea şcolii”. 43 de unităţi din Teleorman vor primi finanţare de peste 3.3 milioane de lei


Ministerul Educaţiei va trimite 64,9 milioane de lei către 858 de şcoli din întreaga ţară, care au toaletă în curte, fără apă şi canalizare, potrivit unei hotărâri adoptată de Guvern.
La începutul anului 2019, în reţeaua de învăţământ preuniversitar de stat mai funcţionau 1.180 de şcoli cu grupuri sanitare neconforme, dotate necorespunzător sau amplasate în exteriorul construcţiilor de învăţământ, susţine Ministerul Educaţiei într-un comunicat.
În judeţul Teleorman, 43 de şcoli şi grădiniţe vor primi finantare, suma acordată pentru acest proiect ridicându-se la peste 3,3 milioane de lei.
Acestea sunt: Şcoala Gimnazială Balaci, Şcoala Gimnazială Băbăiţa, Şcoala Gimnazială Beciu, Şcoala Gimnazială Beuca, Şcoala Gimnazială „Sfinţii Voievozi”, comuna Bragadiru, Şcoala Gimnazială Bujoreni, Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1 Bujoreni, Şcoala Gimnazială Ciolăneşti, Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1, sat Ciolăneştii din Deal, Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1 Drăgăneşti de Vede, Grădiniţa cu Program Normal Nr. 2, sat Văcăreşti, Şcoala Gimnazială Drăgăneşti-Vlaşca, Şcoala Gimnazială Frăsinet, Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1 Frăsinet, Şcoala Gimnazială Furculeşti, Şcoala Gimnazială Nr. 2, sat Prundu, comuna Lunca Şcoala Gimnazială Nr. 1 Lunca, Grădiniţa cu Program Normal Nr. 2 Măldăeni, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Mârzăneşti, Grădiniţa cu Program Normal Nr. 2 Mârzăneşti, Grădiniţa cu Program Normal Nr. 2, sat Merenii de Jos, Şcoala Gimnazială Purani, Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1, sat Puranii de Sus, Şcoala Gimnazială Putineiu, Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1 Putineiu, Salcia Grădiniţa cu Program Normal Nr. 3, sat Tudor Vladimirescu, Şcoala Gimnazială Seaca, Grădiniţa cu Program Normal Nr. 2, sat Năvodari, Şcoala Gimnazială Segarcea Vale, Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1 Segarcea Vale, Grădiniţa cu Program Normal Nr. 2, sat Segarcea Deal, Grădiniţa cu Program Normal Nr. 3, sat Olteanca, Şcoala Gimnazială Sfinţeşti, Şcoala Gimnazială Siliştea, Grădiniţa cu Program Normal Siliştea Gumeşti, Şcoala Gimnazială Slobozia Mândra, Grădiniţa cu Program Normal Nr. 2, sat Şoimu, comuna Smârdioasa, Şcoala Gimnazială Stejaru, Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1 Talpa Ogrăzile, Grădiniţa cu Program Normal Nr. 3, sat Brătăşani, comuna Trivalea-Moşteni, Grădiniţa cu Program Normal Nr. 3 Videle (Furculeşti), Grădiniţa Cu Program Normal Nr. 6 Videle (Pariseşti) şi Grădiniţa Cu Program Normal Nr. 7 Videle (Coşoaia).

Infotr.ro