Avansări în grad la IPJ Teleorman: Nouă ofiţeri şi 10 agenţi de poliţie au primit “o stea sau o tresă” în plus pe umeri!

La festivitatea organizată cu ocazia Zilei Naționale a României care a avut loc la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, 19 polițiști au fost avansați în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim în gradul profesional următor.

Astfel, în total, 9 ofițeri și 10 agenți de poliție  care s-au remarcat prin rezultate deosebite obținute în activitate au strigat, în acest an, „Servesc Patria”, în cadrul festivității de avansare.

Conducerea inspectoratului le-a adresat felicitări celor 19 polițiști, pentru rezultatele obținute în activitatea profesională și le-a urat succes, în continuare.

Tot în cursul festivității din această dimineață, cei 38 de agenți de poliție au fost repartizați în structurile de ordine publică, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, în funcție de media obținută la examenul de absolvire, iar un agent de poliție a fost repartizat  în cadrul structurii de criminalistică.

În numele întregului colectiv al Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, conducerea inspectoratului i-a asigurat încă o dată de tot sprijinul necesar , îndemnându-i să li se alăture, astfel încât să putem oferi și mai multă siguranță cetățenilor și să putem beneficia  de un mai mare grad de încredere din partea societății.