Accident în comuna Necșești. Șoferul, un bărbat de 71 de ani, a decedat în camera de gardă a Spitalului din Roșiori

2589
0
Share:

Un bărbat de 71 de ani, din comuna Necșești, și-a pierdut viața într-un accident rutier petrecut pe raza localității. Din primele cercetări, conducătorul auto a pierdut controlul autoturismului, izbindu-se violent de un copac aflat pe marginea drumului.

La fața locului, s-au deplasat un echipaj de descarcerare, aparținând Detașamentului de Pompieri din Roșiorii de Vede, și o Ambulanță. După mai bine de o jumătate de oră, pompierii militari au reușit să-l scoată din fiarele contorsionate ale autoturismului. Imediat, bărbabtul a fost preluat și transportat la Spitalul „Caritas” din Roșiorii de Vede.

Din păcate, șoferul a decedat în camera de gardă a Spitalului din Roșiorii de Vede, fiind diagnosticat cu traumatism cranian și abdominal.

Conform unor surse, bărbatul avea unele probleme de sănătate iar medicii nu exclud varianta ca acesta să fi făcut un infarct la volan. Potrivit declarației unor oameni din zonă, conducătorul auto ar fi consumat băuturi alcoolice, înainte de a se urca la volan.

Cazul a fost preluat de polițiștii roșioreni, urmând ca oamenii legii să stabilească în ce condiții a avut loc nefericitul eveniment.

Share: