815 pensionari teleormăneni, ce au lucrat în condiţii speciale, au primit pensii mărite

Până la data de 13 mai 2019, conform prevederilor Legii nr. 221/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, din totalul de 1.245 dosare de pensii au fost recalculate un număr de 849 dosare  pentru care s-au emis decizii și au fost expediate prin poștă beneficiarilor.

Din acest număr de 849 dosare de pensii, un număr de 815 dosare au fost puse în plată. Astfel, pentru cele 34 de decizii de pensii emise în perioada aprilie și mai 2019, diferențele bănești calculate începând cu data de 01 octombrie 2018, vor fi achitate în luna iunie 2019 pentru cei care au modalitatea de plată prin mandat poștal și în luna iulie 2019 pentru cei cu modalitate de plată prin cont curent.

Pentru cele 396 dosare de pensii rămase din totalul de 1.245 dosare existente la nivelul Casei Județene de Pensii Teleorman, urmează a fi emise decizii și recalcularea drepturilor până la data de 30 septembrie 2019.

De prevederile Legii nr.221/2018 beneficiază:

  1. persoanele pensionate înainte de 01.01.2011 care au obținut în instanță calcularea punctajului mediu anual cu un stagiu complet de cotizare diferit decât cel prevazut în HGR nr.291/2017.
  2. Persoanele care au activat în condiții speciale de muncă (prevăzute în art. 30, alin. 1,lit. d, e, f din Legea nr.263/2010, pensionate in perioada 01.01.2011-01.08.2018.

Recalcularea prevăzută de Legea nr. 221/2018 se face până la data de 30 septembrie 2019, iar diferențele rezultate vor fi achitate pentru perioada 01.10.2018 până la data plații efective.

Persoanele care consideră că se încadreaza în prevederile Legii nr.221/2018 și nu au primit deciziile de recalculare pot solicita detalii personal în zilele de audiențe (miercuri și joi) sau la telefon nr. 0247.310.517.