271 de teleormăneni izolaţi la domiciliu şi 18 persoane în carantină

Până astăzi, 18 martie, pe teritoriul județului Teleorman, au fost confirmate două cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).
 
Direcția de Sănătate Publică Teleorman monitorizează în prezent 271 persoane cărora li s-a impus izolarea la domiciliu și supravegherea epidemiologică pasivă, pentru o perioadă de 14 zile.
La nivelul județului Teleorman sunt în prezent 18 persoane în carantină.
 
Menționăm că persoanele aflate în izolare sau în carantină nu prezintă simptomatologie specifică infectării cu coronavirus și au o stare de sănătate bună.
În prezent, 2 persoane se află internate la Spitalul Municipal din Roșiorii de Vede. Pentru aceste persoane se așteaptă rezultatele testelor de la Institutul Matei Balș din București.
Numărul total de persoane cărora li s-au recoltat probe, de la începutul perioadei de supraveghere, este 70, dintre care: 38 probe cu rezultat negativ;2 probe cu rezultat pozitiv;30 probe sunt în lucru.
 
Situația prezentată este corespunzătoare datei de 18 martie a.c., ora 18:00.
 
Centrul de Comunicare al CJSU Teleorman