12 teleormăneni dependenți de dializă au refuzat internarea pe perioada codului portocaliu

În vederea protejării/salvării oamenilor și a bunurilor materiale ale acestora, la nivelul județului Teleorman, în cadrul CJSU și CLSU au fost adoptate o serie de acțiuni. Astfel, începând de astăzi, 06.01.2016,  s-a activat parțial Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Teleorman (CJCCI), care își desfășoară activitatea la sediul I.S.U. „A.D. Ghica” Teleorman și din care fac parte reprezentanți ai ISU, IPJ, IJJ, STPF, SDN, operatorul economic care se ocupă de deszăpezirea drumurilor județene, principalul operator economic din domeniul distribuirii energiei electrice la nivelul județului Teleorman și DSP. Au fost aduse la unitățile spitalicești și centrele de dializă, începând cu data de 05.01.2017, persoanele ce necesitau dializă (55 în evidență, din care 12 au refuzat transportul la centrele de dializă) și a femeilor gravide, aflate în ultimul trimestru de sarcină.

Toate instituțiile cu atribuții în domeniul protecției populației (servicii de ambulanță, jandarmerie, poliție, poliție locală și ISU –SMURD) au fost implicate în activitățile de preluare și transport persoane fără adăpost, la centrele/spațiile amenajate în acest scop. Se urmărește evoluţia fenomenelor meteorologice la nivelul localităţilor, pentru a putea interveni în timp util la apariţia unor eventuale situaţii de urgenţă și se menţin legături permanente cu operatorii de distribuţie a energiei electrice pentru ca echipele de intervenţie să acţioneze operativ în cazul producerii de avarii la reţelele electrice.

La nivelul localităților s-a anunțat și averizat populația cu privire la fenomenele meteorologice prognozate, s-a realizat identificarea persoanelor care locuiesc în spații fără încălzire și cazarea acestora în spații cu microclimat corespunzător și s-au asigurat condiții de cazare și hrănire a persoanelor, în eventualitatea blocării lor în trafic și a celor cu probleme deosebite.